duminică, 9 noiembrie 2014

Mecanismele de înrobire MISA

Un fost membru al Miscarii de Integrare Spirituala in Absolut (MISA), in prezent medic psihiatru la Spitalul Universitar din Reims, Franta descrie inceputurile si evolutia acestei organizatii, dar mai ales modul in care adeptii lui Gregorian Bivolaru erau transformati in supusi credinciosi 


Talentul lui Bivolaru
Talentul lui Grig Bivolaru a fost de a gasi o reteta de mare succes pentru Romania de la inceputul anilor ’90. MISA era un proiect de transformare personala asociat unei sexualitati deosebite. Iti oferea sentimentul de a avea o priza pe destinul tau in anii aceia in care eram confruntati cu pierderea tuturor reperelor si absenta sau neclaritatea perspectivelor. A reprezentat, totodata, un demers de reclasare sociala, o tentativa de a compensa decalajul dintre capitalul cultural si intelectual pe care il detineam (meserie, studii superioare etc) si statutul social pe care il avea fiecare si pe care il percepeam inferior capitalului intelectual. Esecul relativ al acestei reclasari s-a manifestat in orientarea apocaliptica a unora dintre noi, cei ce am aderat la teoria conspiratiei si am participat la meditatiile pentru salvarea planetara.

Omul Bivolaru era carismatic si credea in misiunea lui spirituala. Era determinat si reusea sa ne comunice aceasta determinare. Ne-a propus desavarsirea prin sexualitate. Succesul a fost imediat. Caci Grig Bivolaru a surfat pe setea de libertate sexuala din Romania anilor ’90. Care a fost pe masura constrangerilor din anii ’80: absenta contraceptiei, avortul pedepsit cu inchisoare, sarcini nedorite, record de mortalitate materna pentru o tara europeana (prin hemoragie sau infectie in urma unor avorturi artizanale). Mesajul sau de "eliberare" a intalnit si a fost purtat de setea noastra de libertate din acei ani.

Mesajul feminist al lui Bivolaru de eliberare a femeii de "conditia si destinul ei", prin sexualitate tantrica, a picat pe un teren fertil si n-a fost bruiat de alte organizatii in Romania anilor ’90. Iar barbatul se putea elibera de "conditia si destinul lui" prin continenta, adica evitarea ejacularii. Cei doi iubiti evita orgasmul cu descarcare, iar energia actului sexual e folosita pentru dezvoltarea chakrelor superioare. Astfel, celalalt devine un vehicul impersonal al unui concept energetic, iar actul sexual o "tehnica de eliberare". Femeile trebuiau sa fie cat mai "deschise" ca sa faca dragoste sau sex pentru a se "depasi", pentru a revela "principiul feminin", zeita ce hiberna in ele. Barbatii isi revelau "principiul masculin" fiind tot mai performanti in evitarea ejacularii, pastrand erectia timp indelungat si facand dragoste sau sex ore-n sir cu una sau mai multe fete, pe rand sau in acelasi timp. Ceea ce a contribuit la succesul imediat al MISA si, in acelasi timp, a pregatit terenul pentru devierile si problemele juridice de mai tarziu.

Inceputurile
Bivolaru a beneficiat de devotamentul unor oameni care au deschis, inca din 1990, un curs MISA in Bucuresti, Brasov, Cluj si Iasi. Astfel, el s-a extins rapid in toata Romania in timp ce altii de-abia bajbaiau prin capitala. Taberele spirituale de la Herculane si Costinesti au conturat o comunitate, o fraternitate spirituala ce depasea clivajele romanesti: nord vs sud, romani vs unguri, Ardeal vs Moldova, Banat vs Oltenia, provincia vs capitala, etc. In care toata lumea cunostea pe toata lumea. In care aveai zeci de prieteni si sute de cunostinte cu care sa-ti petreci o vacanta. Si care a intalnit si a fost purtata de setea noastra de fraternitate, de deschidere catre celalalt, venita in urma ultimului deceniu comunist de frica si izolare.

Talentul lui Grig Bivolaru a fost de a oferi un cadru potrivit in care s-a manifestat acest "tsunami" libertar din acei ani. Pe care a surfat, incercand ulterior sa-l instrumentalizeze ca si creatie personala. Surferul nu creeaza valul care il poarta. Talentul lui e sa se adapteze la viteza si masa valului pentru a surfa cat mai mult timp. Pe langa faptul ca anumite valuri nu sunt recomandate amatorilor. MISA a fost un cadru genial dar ramane un cadru. Succesul ei n-ar fi fost posibil fara noi, toti cei care am participat si ne-am exprimat setea de libertate in acest cadru.

Succesul lui Grig Bivolaru nu explica renuntarea personala a cursantului la liberul sau arbitru. Aceasta punere "intre paranteze" a liberului arbitru a fost posibila datorita metodei de aservire mentala. Care a facut sa acceptam multe lucruri, pe care altfel le-am fi refuzat.

Metoda de aservire mentala
Metoda de aservire mentala a lui Grig Bivolaru consta intr-o demolare psihologica a individului asociind: cultul personalitatii "maestrului", spalarea creierului si abuzurile finale prin munca neplatita si exploatare sexuala, care sunt tratate pe larg in rechizitoriul procuraturii.

Depersonalizarea proaspatului aderent la MISA incepe prin cultul personalitatii lui Bivolaru. Aderarea la MISA te transforma dintr-o data intr-un adept/discipol ce inceteaza sa existe prin ceea ce este sau face, singura referinta fiind "anul" de studiu. Devii o rotita a "miscarii", personalitatea ta "se topeste" in masa miscarii. Cautand un sens al existentei il schimbi, fara sa-ti dai seama, pe un scop care e "evolutia spirituala" sau "relatia cu maestrul Bivolaru". Ce incuraja dependenta si conformitatea si nu independenta si simtul critic. Mai contribuia si faptul ca fiecare se straduia sa reveleze un principiu ultim, feminin sau masculin, aflat in spatele personalitatii si naturii individului. Ca sa reveleze acest principiu ultim trebuia sa-si stearga caracterul individual, personalitatea.

Spalarea creierului e treptata si incepe de la aderare. La inceput ni se promitea evolutie spirituala, puteri speciale si, nu in ultimul rand o sexualitate deosebita. Dupa ce am inceput cursul am fost bombardat cu iubirea celorlalti cursanti. Ceea ce reprezinta o recompensa inimaginabila pentru cineva care e intr-o situatie personala delicata. Sa n-o mai ai este o pedeapsa insuportabila. Exista o recompensa intelectuala prin informatiile primite la curs, dar, mai ales, o recompensa afectiva unde intra atat "starile" pe care le-am avut fiecare si "iubirea" celorlalti cu care eram bombardati sau chiar prietenia. Mi se spunea ca Bivolaru are raspuns la toate intrebarile. Iar la alea la care nu raspundea era pentru ca "n-aveam inca nivelul de intelegere…". Cu totii aveam senzatia ca toate visurile sau toate dorintele ni se vor implini (evident in functie de nivelul de "evolutie" pe calea trasata de Bivolaru). Mi s-a oferit gratis prima luna de curs in care mi s-a inoculat treptat un sentiment de "urgenta". In sensul ca "aveam o sansa unica (obtinuta dupa multe reincarnari) de a fi in aceasta scoala spirituala, de a avea acest maestru…etc"

Cum sa nu fii tentat de un asemenea loc, unde ai raspuns la toate intrebarile, unde baietii sau fetele te iubesc numai pentru ca vii la curs si unde toate dorintele si visurile ti se vor implini. Unde ai senzatia ca ai gasit cheia desavarsirii prin sexualitate. Asta e prima "foaie a cepei", aia de la suprafata pe care o inghiti pe nemestecate si nu simti nimic in cerul gurii.

Oboseala si denutritie
Dupa care urmeaza oboseala si denutritia. Oboseala prin conferintele si cursurile tinute la ore tarzii din noapte si prin programul personal al fiecaruia de meditatii/asane/mantre/yantre…etc. Cum programul e rigid si dureaza ore-n sir nu e alta solutie decat sa te privezi de somn "lucrand" dimineata de la 5 la 7 si seara inainte de culcare. Privarea de somn produce o oboseala cronica. Fiind ocupat cu acest program, bruma de prieteni pe care o aveai in afara MISA incepe sa dispara. Te mai certi si cu familia ca doar nu te inteleg si "te impiedica sa evoluezi spiritual". La serviciu esti obosit si te certi cu superiorii ierarhici. si daca-ti parasesti domiciliul si-ti mai pierzi si jobul esti numa bun de ashram si de karma yoga (munca neplatita) in ce departament vrei tu in functie de "dezvoltarea potentialului tau spiritual". Oboseala e completata de denutritie prin regimuri foarte restrictive tip oshawa si prin post negru sau gri. Scopul oboselii cronice e "somnul ratiunii" si cresterea sugestibilitatii. Devii astfel tot mai "deschis" pentru a avea tot felul de "stari si trairi sublime". Mi s-au predat si am fost indemnat sa practic diverse tehnici de "oprire a mintii" prin concentrare asupra unei mantre, a unei yantre, a unei imagini, a unei mingi de ping-pong, etc. De fapt niste procedee de auto-hipnoza ce urmaresc oprirea gandirii critice. Asta e a doua foaie a cepei care incepe sa te usture putin.

Destabilizarea psihologica
Urmeaza, apoi, destabilizarea psihologica. Daca incepi sa ai dubii, imediat esti culpabilizat: "nu vrei sa-ti dezvolti potentialul, nu vrei sa utilizezi sansa unica de a fi in aceasta scoala…". Orice indoiala pe care o ai e pusa pe seama "egoului, mintii, a naturii inferioare, etc", cu care trebuie sa te confrunti si "sa le depasesti". Orice problema ai vedea la MISA si Bivolaru e pusa pe seama "egoului" tau, pe seama incapacitatii tale de a "intelege" adevarul. "E ceva in neregula cu MISA" devine "e ceva in neregula cu mine". Orice "stare" sau "viziune" avuta in meditatie e pusa pe seama "trezirii spirituale". Problemele psihologice pe care unii cursanti incep sa le aiba sunt de asemenea puse pe seama "trezirii spirituale". Pe masura ce ma luptam cu mintea si egoul, deveneam din ce in ce mai debusolat si mai confuz pierzand toate reperele anterioare. Mai clar, nu mai stiam pe ce lume sunt. Si asta a fost pusa pe seama "trezirii spirituale". Si singurele repere pe care le aveam erau cele oferite de MISA si Gregorian Bivolaru.

In paralel cu destabilizarea psihologica are loc un fenomen de izolare fata de grupul social (familie si prieteni) din afara MISA. Pentru ca "nu mai ai ce vorbi cu ei, nu te pot intelege, te incetinesc, te impiedica sa evoluezi, pierzi un timp pretios cu larvarii….etc"). Scopul fiind izolarea adeptului destabilizat psihologic fata de mediul exterior MISA pentru a-i controla total comunicarea. Pe de-o parte se incurajeaza interactiuni sociale numai cu membrii MISA, iar pe de alta parte, limbajul in care se comunica e un fel de "limba de lemn misana". Amandoua impiedica proaspatul aderent sa exprime orice critica la adresa MISA. In relatia cu alti misani, daca e critic e culpabilizat si trimis sa-si depaseasca egoul si mintea. Iar la nivel de comunicare exista un adevarat antrenament de a gandi in spiritul limbii de lemn misane ce se va substitui gandirii analitice, critice. Limba de lemn va deveni un sistem de interpretare a tuturor experientelor umane, unde si cel mai nesemnificativ eveniment va avea o semnificatie ascunsa (“nimic nu-i intamplator”) creand iluzia unei “intelegeri superioare” a existentei. Ca si iluzia apartenentei la o "casta superioara de initiati" cu o mentalitate de asediati (“noi, cei din MISA, impotriva lor, cei din afara”) in lupta cu un complot exterior MISA (masonii, reptilienii, securistii… etc). Se instaleaza astfel, treptat, un sistem al dublului limbaj, unul pentru cursanti si altul pentru "larvari" si al dublului adevar, unul pentru "exterior" si altul pentru "interior".

Criza identitara
Destabilizarea psihologica si izolarea provoaca o criza identitara ce se manifesta prin neincrederea in judecata proprie, prin aparitia unui sentiment de neputinta sau disperare, prin perceptia negativa de sine insusi si nu in ultimul rand prin incertitudinea fata de propria valoare si a locului in societate. Criza identitara e incurajata de Grig Bivolaru si de VIPurile misane fiind recadrata ca o "trezire spirituala". E momentul in care ultimele rezistente ale aderentului la ideologia MISAna se topesc. Criza identitara e incurajata si, de multe ori, chiar provocata prin culpabilizare, umilinte publice, critica existentei "anterioare" MISA. Am avut colegi si colege de la curs care luau cuvantul "spontan" pe la conferinte sau meditatii pentru a critica existenta lor de dinainte de MISA cand erau asa si pe dincolo si acuma s-au transformat, sunt altfel, au evoluat, au inteles testul spiritual, etc. Facand aceasta declaratie publica nu mai aveau nici un recul psihologic si nici o independenta emotionala fata de schimbarea in misan. Asta e a treia foaie a cepei care ustura cel mai mult.

Iesirea din criza identitara se face prin schimbarea in misan. E momentul in care ai invatat limba de lemn pentru a interpreta realitatea, in care grupul tau social misan e destul de mare pentru a intra in concurenta sau a inlocui grupul social anterior MISA. In care intri in competitie cu ceilalti pentru a demonstra zelul si angajamentul fata de calea spirituala si de Grig Bivolaru. Iesirea din criza identitara e marcata de Bivolaru prin incurajarea comportamentului de "devotiune" (a se intelege supunere oarba), prin aprobarea sociala intramisana, prin avansare in ierarhie si (mici) privilegii si prin interpretarea "progresului spiritual" ca o capacitate de "a intelege erorile comise in existenta anterioara MISA". Combinatia intre incurajarea comportamentului de devotiune si reinterpretarea lui simbolica in termen de "progres spiritual" provoaca aparitia unei noi identitati sociale, identitatea de misan. Mai mult, misanul e incurajat sa revendice aceasta noua identitate prin recompensa sociala intra-misana.

Misanul devotat maestrului nu mai are gandire critica personala si devine dependent de Grig Bivolaru pentru orice initiativa sau judecata critica. Nu mai poate lua decizii independente si face coada cu zilele la usa lui Bivolaru pentru "un sfat".

Dupa care e evident ca se deschide larg poarta spre abuzuri diverse, prezentate pe larg in Rechizitoriul DIICOT. Asta e ultima foaie a cepei pe care n-o mai simti ca te-ai obisnuit. Iar, pe termen lung, daca <<progresul spiritual>> e nesatisfacator Grig Bivolaru iti provoaca o noua criza identitara din care iesi mai devotat si mai hotarat <<pe calea spirituala>>. si plusezi la tot soiul de activitati sub egida MISA, desi, aparent, nimeni nu te forteaza, avand senzatia ca a fost o decizie personala si complet <<libera>>.

Iesirea din MISA
Cariera pe termen lung la MISA (ori in alta organizatie de genul acesta) depinde de cum se rezolva criza identitara. Depinde de felul in care sistemul de credinte MISA si relatiile sociale intra-misane rezolva aceasta criza identitara umpland niste falii din structura de personalitate a adeptului sau raspunzand unor probleme psihologice. Orice criza identitara se rezolva numai temporar. Mentinerea unei persoane pe termen lung depinde de o combinatie (si nu exclusiv de unul din factori) intre alternanta recompensa/pedeapsa in interiorul MISA, existenta unor resurse personale extra-misane (job, bani) si existenta sau inexistenta unui grup social (familie, prieteni) in exteriorul MISA. De exemplu, daca exista un grup social in exterior, un job sau resurse financiare independente de organizatie, exista o posibilitate ca adeptul sa iasa din organizatie. Daca "a rupt puntile", sau daca adeptul lucreaza in organizatiile paramisane, sunt mari sanse sa ramana pe termen lung in organizatie si sa accepte orice abuz. Caci nici o spalare de creier nu persista pe termen lung in absenta unui suport social. Cei care raman la MISA sunt prinsi in capcana relatiilor intra-misane si a comunicarii in limba de lemn misana ceea ce impiedica exprimarea oricarei critici. Iesirea din MISA nu e o sansa, e o intamplare. Pentru unii mai devreme, pentru altii mai tarziu in functie de echilibrul dintre cei trei factori de mai sus. Cand incep sa se adune informatii contradictorii, dar iti pui "ochelarii de cal" si continui sa te duci la cursul si conferintele MISA, e pentru ca recompensa sperata (evolutie spirituala, puteri paranormale, sexualitate, bani, influenta…etc) e mai mare decat pedeapsa momentana. Daca pedeapsa depaseste recompensa, pleci. Atunci cand, la iesirea din a nu stiu cata criza identitara, se atinge acel ceva la care nu mai esti dispus sa renunti sau "sa-l depasesti" pentru "evolutia ta". Adica acel ceva, din sistemul personal de valori pre-existent MISA, aflat intr-o opozitie frontala cu valorile misane.

Dar, chiar si dupa iesirea din MISA, fostului cursant ii va fi teama sa vorbeasca public despre experienta lui intramisana pentru ca a trecut timpul si unii au pozitii sociale pe care nu vor sa le riste printr-o asociere cu MISA. Dupa sistemul dublei taxari, ore de munca neplatita, amenzi in bani, dublului limbaj unul pentru misani si altul pentru "larvari" si dublul adevar, unul pentru exterior si altul pentru interior, Gregorian Bivolaru beneficiaza de sistemul dublei omerta. Una prin intermediul relatiilor intramisane alaturi de limba de lemn, alaturi de una externa prin teama celor iesiti din MISA de a se discredita si de a pierde pozitia lor prin asocierea cu organizatia lui Gregorian Bivolaru.

Valeriu FRUNTES
Sursa: bisericasecreta.wordpress.com