duminică, 1 martie 2015

Mărțișorul și două tradiții paralele

Există în arhitectura bisericească elemente care se regăsesc în arhitectura templelor păgâne. Coloana, bolta, arcele, absidele şi altele asemenea, sunt forme de exprimare arhitectonică ce pot fi direcţionate către Cer sau Iad, către Dumnezeu sau demoni. Dar la fel sunt şi cuvintele! Cuvintele din Sfintele Scripturi pot fi regăsite în cărţile păgâne. Dar au, bineînţeles, alte rosturi, altă adresă.

Există limite în creaţia umană.
Cele mai simple forme de încălţăminte rămân mereu o „talpă” legată de picior – numită la noi sanda – şi o piele sau alt material înfăşurat pe picior – numite la noi opinci. Sub diferite forme, sandaua şi opinca se regăsesc în toate civilizaţiile umane, deoarece sunt direct legate de anatomia omului şi materialitatea lumii. La fel sunt foarte multe obiceiuri, obiecte şi elemente ale creaţiei artistice – asemănătoare datorită faptului că toţi suntem oameni şi trăim în aceeaşi lume.

Blogger Widgets

marți, 27 ianuarie 2015

Mișcarea Raeliană

Miscarea Raeliana se prezinta ca o religie atee. Raelienii nu cred nici in Dumnezeu si nici in suflet. Cred numai ca progresul stiintei este una din cheile esentiale in vederea obtinerii vietii eterne, pe calea clonarii.

Membrii Comisiei parlamentare franceze asupra sectelor, impreuna cu anumite asociatii, considera aceasta grupare ca fiind de natura sectara, inscriind-o insa in 1995 pe lista sectelor periculoase. Incepand cu 13 septembrie 2003, in Franta, aceasta noua miscare religioasa se afla in afara legii.

luni, 26 ianuarie 2015

Despre trufia succesului

Când un om reușește să facă ceva ce i-a solicitat mult efort, în el începe să lucreze trufia. Cel ce slăbește, se uită cu dispreț la grași, iar cel ce s-a lăsat de fumat răsucește nasul disprețuitor când altul se bălăcește, încă, în viciul său. Dacă unul își reprimă cu sârg sexualitatea, se uită cu dispreț și cu trufie către păcătosul care se căznește să scape de păcat dar instinctul i-o ia înainte! Ceea ce reușim, ne poate spurca mai ceva decât păcatul însuși . Ceea ce obținem poate să ne dea peste cap reperele emoționale în așa manieră încât ne umple sufletul de venin.

duminică, 25 ianuarie 2015

Despre evoluționism

Evolutionismul ateist este ipoteza care afirmă că speciile de animale s-au transformat unele în altele, de la primele unicelulare până la maimută si om, în miliarde de ani, prin procese întâmplătoare; mai afirmă că speciile de plante au evoluat de la fonnele unicelulare până la plantele cu flori.

Evolutionismul provine din vechile conceptii păgâne.

In mitologia sumeriană, oamenii si zeii au apărut prin amestecul apei dulci cu apa sărată.

sâmbătă, 24 ianuarie 2015

Republica Moldova este un stat inventat de Moscova, în anul 1924

Cu ocazia împlinirii a 156 de ani de la Mica Unire vă propunem următorul articol:

Abia din 24 ianuarie 1859 încep discuţiile referitoare la existenţa lui (statului Moldova). Această zi e una extrem de importantă pentru dezbaterile de astăzi, referitoare la statalitatea Republicii Moldova. 24 ianuarie 1859 e ziua în care la Bucureşti colonelul Alexandru Ioan Cuza a fost ales principe al Valahiei, după ce mai înainte fusese ales principe al Moldovei. Această dublă alegere realiza unirea de facto a două principate vasale Imperiului Otoman: Valahia şi Moldova.

vineri, 23 ianuarie 2015

Școala Waldorf

"Scoala Waldorf" este creatia "Societatii antroposofice", intemeiata de Rudolf Steiner in anul 1913. In opinia lui Steiner, menirea acestei scoli este aceea de a educa si de a forma oameni liberi, independenti de ordinea politica si sociala existenta, intrucat doar un om liber are capacitatea de a conferi in permanenta noi forte ordinii sociale prezente.

Prima scoala de acest tip, inaugurata la data de 7 septembrie 1919, a fost construita in urma colaborarii dintre Rudolf Steiner (27 februarie 1861 - 30 martie 1925) si directorul general al fabricii de tigari "Waldorf-Astoria", din Stuttgart, Emil Molt (1876-1936), care a suportat toate cheltuielile pentru aceasta investitie.

joi, 22 ianuarie 2015

VIDEO: Dezlegând misterul vieții - evoluționismul este o aberație

In 1993, cativa cercetatori au decis sa se intalneasca la Pajaro Dunes, California si sa studieze mai atent teoria evolutionista, veche de 150 de ani. Acestia au reusit, treptat, sa demonstreze stiintific ca teoria evolutionista nu mai poate fi privita astazi ca o explicatie plauzibila pentru aparitia vietii pe Pamanat.

Structura complexa a moleculei ADN este cea care, practic, a spulberat teoria dezvoltata de Darwin.

miercuri, 21 ianuarie 2015

Zodii și horoscoape

Dincolo de glumele care se fac pe seama credintei în zodii ( horoscop ), aceasta credinta exista. Este curios, dar oamenii care refuza ideea unui Dumnezeu Creator, prefera sa se supuna unor berbeci imaginari care alearga prin stele. O gospodina trece cu vederea cuvintele lui Hristos: "iubeste pe aproapele tau", dar o asculta pe prezentatoarea TV, daca îi zice: "astazi veti avea o zi grea, evitati conflictele cu cei apropiati"(zodia ... - horoscopul zilei).

marți, 20 ianuarie 2015

Capcanele care ni le întinde televizorul

În România mass-media este o putere. Dintre mijloacele mass-media cel mai mare impact îl are televizorul. Ca aparat, televizorul este o inventie a mintii omenesti - care în sine nu este nocivă; însă modul în care el este folosit, cu precădere în ultimii unsprezece ani la noi si în ultimii treizeci de ani în occident, l-a transformat în cea mai distructivă armă din lume - pentru suflet.

Televiziunea are o tendintă tot mai accelerată si mai accentuată de a nu mai îndeplini functia de divertisment, informatie, cultură, etc., ci pe aceea de a forma un om nou, spălat de tot ce e bun.

Scientologia

Scientologia este una dintre cele mai controversate miscari religioase ale zilelor noastre. Ne este cunoscuta mai ales datorita faptului ca celebritati precum Tom Cruise, John Travolta, Kirstie Alley si Sonny Bono sunt doar cativa dintre "adeptii" care o sustin in mod activ. Acest fapt a facut ca Biserica Scinetologica sa fie numita si "Biserica Celebritatilor".

Scientologia a inceput nu ca religie, ci in calitate de nou sistem de terapie mentala, odata cu publicarea in anul 1950, de catre americanul L. Ron Hubbard, a "Dianeticii: Stiinta Moderna a Sanatati Mentale". Acesta publicatie care s-a epuizat destul de rapid in SUA a devenit, in scurt timp, textul central al acestei miscari religioase.